Campanie de susţinere pentru femei. #Femeieînaintedetoate

Campanie de susţinere pentru femei. #Femeieînaintedetoate

 

Am scris pe blog foarte multe articole în care am subliniat că înainte de a fi mame, soţii suntem femei. De cele mai multe ori ne îngreunăm singure viaţa, crezând că le putem face singure pe toate. Dar nu putem! De multe ori ţipăm, criticăm, pentru că suntem prea obosite, cu prea multe probleme pe cap, dar şi cu prea multe scenarii care nu se vor întâmpla niciodată!

Cere ajutor ori de câte ori ai nevoie!

De cele mai multe ori bombănim şi îi trecem prin toate colţurile iadului pe soţi, dar nu ştim să cerem ajutor. Să spunem direct: „Vreau ca tu să mă ajuţi să speli vasele, pentru că în seara asta sunt obosită”, „Vreau ca tu să culci copilul, ca în seara asta să fac o baie fără griji”. „Vreau ca tu să găteşti azi, astfel încât eu să am puţin timp pentru mine”, „Vreau ca în fiecare lună să ies în oraş cu prietenele mele”. Dacă tu nu îţi vei expune gândurile şi dorinţele, el nu are de unde să ştie ce îţi doreşti.

Mamele ştiu să facă toate lucrurile ce ţin de copil mult mai bine ca taţii.

Asta e cea mai neinspirată minciună pe care o zic unii bărbaţi ca să scape de responsabilităţi. Da! Bărbaţii nu pot naşte şi nu pot alăpta. Atât! În rest pot schima scutece fără probleme, pot hrăni copilul, îi poate face baie, îl poate duce la creşă, îi pot ajuta la teme, le poate găti mâncarea preferată, el îi poate duce în parc, poate sta cu copilul astfel încât mama să iasă în oraş, pot face orice. Tatăl trebuie implicat cât mai mult, că doar nu ai făcut copilul singură. Si celelalte etape sunt interesante, nu doar conceperea.

Nu te simţi vinovată faţă de copilul tău pentru că îţi doreşti timp liber.

Nu te transforma într-o mamă eroină, nu te „distruge” pentru a-i oferi copilului absolut tot. Nu asta e menirea unei mame. O mamă e datoare să facă tot ce poate pentru familia ei, dar nu absolut tot. Toate avem limitele noastre. Găteşte, spală, strânge, educă, dar şi citeşte, ieşi în oraş, vopseşte-ţi părul, pune-ţi o mască  de hidratare pe faţă, petrece timp de calitate cu soţul tău. Uită-te bine la el! Acest om care acum te enerveză pentru că s-a săturat să te audă vorbind numai de copil, este omul cu care vei rămâne după ce copiii vor pleca să îşi vadă de viaţa lor. Merită puţină atenţie, nu? Nu mai tărziu! Nu când copiii vor fi mai mari, ci acum!

Femeie înainte de toate.

Campania aceasta vine cu multe surprize, informaţii pentru femei. Pentru dezvoltarea lor, pentru fericirea lor. Voi scrie 10 articole interesante şi sper să vă am alături în această călătorie, începută cu drag. Vă voi prezenta femei puternice, de succes, frumoase şi care nu au uitat că sunt femei înainte de toate!
Ai grijă de tine! Îngrijeşte-te! Meriţi foarte multe şi le poţi avea pe toate dacă îşi doreşti cu adevărat.
Foto: Pixabay
Ivana Horeanu
cerasela.ivana26@gmail.com

Mamă, blogger, happy! Aceste 3 cuvinte mă descriu cel mai bine. Sunt un om de litere, expresii și cuvinte scrise pentru a-ți aduce ție curaj, alinare, bucurie și mai ales pentru a avea parte de momentul tău de AHA. Te invit în casa mea pentru a-ți împărtăși cele mai sincere și profunde trăiri, experiențe și provocări trăite. Pornește într-o călătorie fascinantă alături de mine și hai să vedem cum putem supraviețui în această lume ca femei, soții, mame.